Cum devii creator de continut in social media?

Monicaveress
Monicaveress pubblicato su January 08, 2024

Erau vremuri când eram consumator de social media, când nu-mi trecea prin minte gândul că voi ajunge să fiu creator de conținut în social media.

Apoi am avut nevoie să învăț să-mi adaptez business-ul la vremurile de azi, căutam un loc în care să învăț cum se face asta, am ajuns la Future of Digital și am început călătoria asta extraordinar de incitantă, de a deveni creator de conținut.

Un creator de conținut în social media.

Fix ceea ce caută acum tot mai mult companiile, fiindcă preferă să-și promoveze produsele prin acești clienți care promovează in mod autentic produsele pe care le cumpără, decât prin agenții de advertising.

Ce presupune, de fapt asta, cum și de ce să devii creator de conținut?

Lumea s-a mutat în social media și acolo trebuie să fim, dacă dorim să ne facem cunoscute produsele și serviciile. Avem, deci, nevoie să ne promovăm online sau, mai exact, în social media. Pentru asta avem nevoie să facem marketing și branding. Pentru asta avem nevoie să devenim creatori de conținut. Și nu orice fel de conținut, ci conținut relevant, care să aducă plusvaloare celor care ne urmăresc postările în social media.

Cum facem asta?

După ce ne clarificăm identitatea online și publicul țintă, iată doar câteva idei, pe care le-am învățat și eu la rândul meu, la Cursul de Personal Online Branding din cadrul Școlii pentru affiliate marketeri, Future of Digital, idei pe care le împărtășesc aici, în speranța că-ți vor fi de folos:

1. Identitate vizuală coerentă. Utilizarea culorilor, logo-ului și designului în postările noastre să fie este consecventă și să reflecte identitatea brandului nostru. Acest lucru ajută la crearea unei imagini recunoscute și memorabile.

2. Conținut valoros și relevant. Conținutul creat să fie util și interesant pentru audiența noastră. Putem oferi sfaturi, tutoriale, informații relevante din industrie sau povești captivante. 

3. Utilizarea corectă a hashtag-urilor. Să cercetăm și să identificăm cele mai potrivite hashtag-uri pentru a ne crește vizibilitatea și să le folosim apoi strategic, pentru a ajunge la publicul nostru țintă. 

4. Colaborarea cu alți creatori de conținut. Dacă există această posibilitate, este excelent și suntem niște norocoși! Aceasta colaborare poate ajuta la creșterea vizibilității brandului nostru și la atragerea de noi urmăritori. La astfel de colaborări să fim atenți ca cei cu care colaborăm, să aibă aceleași valori și strategii de lucru cu ale noastre. De exemplu, școala de care pomeneam mai sus, Future of Digital, formează și o comunitate în care creatorii de conținut sunt affiliate marketeri care împărtășesc aceleași tool-uri, strategii de lucru și aceleași valori și e foarte confortabil de lucrat în mediul acesta prosper.

5. Interacțiune cu urmăritorii. Să răspundem la comentarii și mesaje. Acest lucru demonstrează că ne pasă de urmăritori și că suntem deschiși la comunicare.

6. Utilizarea diverselor formate de conținut. E necesar să comunicăm brandul nostru în diverse feluri: videoclipuri, imagini, infografice, blog, podcast audio și video sau povești. 

7. Planificare și consistență. Un plan editorial ne ajută să lucrăm organizat, disciplinat și consecvent. Consecvența este cheia pentru a ne menține audiența angajată și pentru a ne consolida brandul.

8. Monitorizarea și analiza performanței. Să ne urmărim analiticele relevante, pentru a evalua performanța conținutului nostru. Astfel aflăm ce funcționează și ce nu și ne ajustăm strategia în consecință.

Acestea sunt doar câteva sfaturi pentru a crea un conținut de calitate, relevant și vizibil în social media. Fiecare brand are nevoi și obiective specifice, așa că asigură-te că adaptezi aceste recomandări pentru a se potrivi cu identitatea și strategia brandului tău! În acest sens, îți recomand cu drag să citești și articolul în care este vorba despre importanța unui consilier personal de branding, care te poate ajuta în multe privințe legate de crearea de conținut valoros și relevant, care să comunice cât mai clar povestea brandului tău.
 

Continua a leggere

Altri post dal nostro blog