.png)
O firma poate avea activ net negativ fara sa fi fraudat statul, fara sa fi scos bani ilegal si fara sa fi ascuns profit. Poate fi o firma la inceput de drum, o societate care a investit, o firma care a trecut prin pierderi reale sau o afacere tinuta in viata prin imprumuturile asociatilor.
Intrebarea este: poate statul sa transforme aceasta stare contabila intr-un motiv pentru interdictii, amenzi, raspundere solidara si presiune spre conversia imprumuturilor in capital social?
Legea 239/2025: protectie a creditorilor sau control indirect asupra firmelor mici?
1. De ce trebuie discutata aceasta lege
Legea 239/2025 modifica Legea societatilor nr. 31/1990 si introduce reguli noi privind distribuirea dividendelor, acordarea de imprumuturi catre asociati/actionari sau persoane afiliate, restituirea imprumuturilor primite de la acestia si obligatia de reconstituire a activului net.
La prima vedere, scopul pare legitim: protejarea creditorilor, prevenirea decapitalizarii societatilor si limitarea distribuirilor de bani din firme care nu au o situatie patrimoniala solida.
Dar problema apare atunci cand legea nu mai distinge suficient intre:
- frauda si risc antreprenorial;
- distribuire fictiva de profit si restituirea unei creante reale;
- societate abuziva si societate fragila;
- control fiscal si control asupra politicii societare;
- obligatie fiscala si decizie economica privata.
Documentul ANAF emis in 13.05.2026 sintetizeaza patru reguli noi introduse prin Legea 239/2025: restrictii la imprumuturi dupa distribuirea dividendelor interimare, interdictii la restituirea imprumuturilor cand activul net este sub prag, obligatia de reconstituire a activului net si obligatia de majorare a capitalului social prin conversia creantelor in anumite conditii.
Intrebarea esentiala nu este daca statul poate reglementa societatile. Evident ca poate.
Intrebarea corecta este alta:
Poate statul sa creeze obligatii, interdictii si amenzi doar pentru ca o societate are, la o anumita data, un indicator contabil sub un anumit prag?
2. Ce este activul net si de ce nu trebuie confundat cu frauda
Activul net reprezinta, in esenta, diferenta dintre totalul activelor si totalul datoriilor societatii. Legea foloseste pragul de jumatate din capitalul social subscris ca reper pentru anumite restrictii si obligatii.
Dar activul net este un indicator contabil. Este o fotografie la o anumita data.
El poate arata o situatie de vulnerabilitate, dar nu explica automat cauza acelei vulnerabilitati.
O societate poate avea activ net sub jumatate din capitalul social din motive legitime:
- pierderi reportate din anii anteriori;
- investitii initiale mari;
- amortizari;
- costuri de dezvoltare;
- clienti neincasati;
- crize economice;
- pierderi generate de piata;
- costuri de conformare;
- fiscalitate ridicata;
- finantare prin asociati pentru supravietuire;
- decalaj intre cheltuieli si venituri in primii ani de activitate.
Prin urmare, activul net sub prag nu inseamna automat:
- evaziune;
- distribuire fictiva de profit;
- fraudarea creditorilor;
- scoaterea banilor din firma;
- rea-credinta;
- prejudiciu adus statului.
Un indicator contabil poate declansa o analiza. Dar este discutabil daca ar trebui sa declanseze automat o sanctiune.
3. Ce prevede Legea 239/2025, pe scurt
Legea 239/2025 introduce in Legea 31/1990 mai multe reguli noi.
Prima regula: societatile care distribuie trimestrial dividende nu pot acorda imprumuturi asociatilor/actionarilor sau altor persoane afiliate pana la regularizarea diferentelor rezultate din distribuirea dividendelor in cursul anului. Textul oficial al legii prevede aceasta interdictie la art. 67 alin. (2^3).
A doua regula: societatile care au activul net mai mic decat jumatate din capitalul social subscris nu pot restitui asociatilor/actionarilor sau persoanelor afiliate imprumuturile primite de la acestia, conform art. 67 alin. (2^4), introdus prin Legea 239/2025.
A treia regula: societatea trebuie sa reconstituie activul net pana la nivelul unei valori cel putin egale cu jumatate din capitalul social. Documentul ANAF arata ca nerespectarea acestei obligatii poate atrage amenda de la 10.000 lei la 200.000 lei.
A patra regula: daca societatea are datorii fata de actionari/asociati din imprumuturi sau alte finantari si nu isi reconstituie activul net, poate aparea obligatia de majorare a capitalului social prin conversia acestor creante, cu respectarea drepturilor celorlalti actionari. Nerespectarea acestei obligatii poate atrage amenda de la 40.000 lei la 300.000 lei.
In plus, in anumite situatii, daca societatea are obligatii bugetare restante, se poate atrage raspunderea solidara a asociatului/actionarului beneficiar, in limita sumelor care au facut obiectul imprumutului acordat sau restituit.
4. Pe cine vizeaza, de fapt, aceasta lege
Formal, legea vizeaza toate societatile care intra in ipotezele prevazute de text.
In realitate, efectul cel mai puternic va fi resimtit de firmele mici si medii, in special de:
- SRL-uri romanesti;
- firme de familie;
- microintreprinderi;
- firme platitoare de impozit pe profit cu pierderi reportate;
- societati care au fost creditate de asociati;
- firme aflate la inceput de drum;
- societati care au investit si nu au recuperat inca investitia;
- firme care nu au acces real la finantare bancara;
- societati care au supravietuit prin banii adusi de asociati.
Aici apare paradoxul.
Legea pare sa spuna ca vrea firme mai capitalizate. Dar multe firme mici au supravietuit tocmai pentru ca asociatii le-au imprumutat bani.
Daca asociatul a adus bani in firma pentru salarii, chirii, furnizori, TVA, echipamente sau supravietuire, restituirea acelui imprumut nu este dividend. Nu este profit. Nu este avantaj necuvenit. Este stingerea unei datorii reale.
5. Cine este mai putin afectat
Sunt mai putin afectate:
- companiile mari si capitalizate;
- societatile cu rezerve importante;
- firmele care nu au pierderi reportate;
- societatile fara creditari de la asociati;
- companiile care nu distribuie dividende interimare;
- firmele cu acces la finantare bancara;
- entitatile care intra in anumite exceptii prevazute de lege.
Legea contine exceptii pentru anumite categorii de investitori, fonduri, entitati de finantare, investitii sau programe specifice. Acest lucru este important deoarece arata ca legiuitorul recunoaste ca finantarea prin imprumut sau structuri de finantare poate fi legitima.
Problema este ca ceea ce este acceptat pentru anumite structuri profesionale poate deveni restrictionat sau riscant pentru firme mici, romanesti, finantate direct de asociati.
6. Problema principala: statul creditor fiscal sau statul administrator?
Contribuabilul are obligatia sa declare si sa plateasca impozitele, taxele si contributiile care rezulta din activitatea sa.
Statul are dreptul sa verifice, sa stabileasca obligatii fiscale, sa calculeze accesorii, sa aplice sanctiuni si sa execute creante fiscale.
Codul de procedura fiscala reglementeaza drepturile si obligatiile partilor din raporturile juridice fiscale privind administrarea creantelor fiscale datorate bugetului general consolidat.
Inspectia fiscala are ca obiect verificarea legalitatii si conformitatii declaratiilor fiscale, corectitudinii si exactitatii indeplinirii obligatiilor fiscale, precum si stabilirea obligatiilor fiscale principale.
Dar exista o limita intre:
- verificarea fiscala a unei tranzactii;
- stabilirea obligatiilor fiscale;
- urmarirea creantelor bugetare;
si
- impunerea unei politici de finantare;
- blocarea restituirii unor imprumuturi;
- influentarea deciziilor dintre asociati;
- prioritizarea statului fata de alti creditori;
- impingerea societatii spre conversia unor creante in capital social.
ANAF poate verifica daca un imprumut ascunde, in realitate, un dividend mascat. Aceasta este o verificare fiscala legitima.
Dar este cu totul altceva sa se interzica, in bloc, restituirea unui imprumut real doar pentru ca activul net este sub un anumit prag.
Prima situatie inseamna control fiscal.
A doua situatie seamana cu interventie in politica economica a societatii.
7. Comparatia cu banca: creditorul nu devine administrator
Statul este creditor fiscal.
Banca este creditor contractual.
Diferenta este ca statul are putere publica. Dar tocmai de aceea interventia lui trebuie sa fie mai atent limitata.
O banca poate avea garantii, dobanzi, scadente, clauze contractuale si dreptul de executare. Poate cere insolventa debitorului, daca sunt indeplinite conditiile legale.
Dar banca nu poate decide, in mod unilateral si general, ca societatea:
- nu are voie sa restituie un imprumut catre alt creditor;
- nu are voie sa finanteze o afiliata;
- trebuie sa transforme o creanta in capital social;
- trebuie sa isi prioritizeze platile dupa interesul bancii;
- trebuie sa isi reorganizeze capitalul dupa o regula impusa de creditor.
Daca nici un creditor privat nu poate deveni administrator indirect al societatii, cu atat mai atent trebuie analizat momentul in care statul, prin lege, ajunge sa influenteze decizii societare si raporturi patrimoniale private.
8. Statul are deja instrumente fiscale suficiente
Pentru neplata la termen, statul are dobanzi si penalitati de intarziere. ANAF arata ca pentru neachitarea la termen a obligatiilor fiscale principale se datoreaza dobanzi si penalitati de intarziere; nivelul dobanzii este de 0,02% pe zi de intarziere, iar penalitatea de intarziere este de 0,01% pe zi de intarziere.
Pentru obligatii nedeclarate sau declarate incorect, exista penalitate de nedeclarare, stabilita in cadrul procedurilor fiscale.
Pentru colectare, exista executare silita, masuri asiguratorii, popriri, sechestre, contestatii fiscale, proceduri de insolventa si alte instrumente legale.
Prin urmare, statul nu este lipsit de mijloace.
De aceea, intrebarea devine legitima:
Daca statul are deja dobanzi, penalitati, penalitati de nedeclarare, control fiscal si executare silita, de ce mai este nevoie de interdictii societare care blocheaza imprumuturi, restituiri si decizii de capital?
9. Dividendele sunt deja reglementate
Dividendele nu pot fi tratate ca si cum ar fi o zona nereglementata.
Legea 31/1990 prevede ca partea din profit ce se plateste fiecarui asociat constituie dividend si reglementeaza plata dividendelor proportional cu participarea la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede altfel.
Problema nu este ca statul vrea sa impiedice distribuirea de dividende fictive. Acesta este un scop legitim.
Problema este daca statul poate conditiona dreptul la dividende si alte fluxuri patrimoniale printr-un indicator static, fara sa se faca intotdeauna distinctia dintre:
- profit real;
- pierdere reportata;
- profit curent;
- rezerve legale;
- capital social;
- imprumuturi reale;
- fluxuri intre persoane afiliate;
- tranzactii artificiale.
O societate poate avea profit curent pozitiv, rezultat reportat pozitiv sau sume distribuibile, dar poate avea un indicator de activ net afectat de situatii anterioare. De aceea analiza trebuie facuta atent, nu mecanic.
10. Imprumutul asociatului catre societate nu este dividend
Acesta este unul dintre cele mai importante puncte.
Cand asociatul imprumuta societatea, asociatul devine creditor.
Restituirea imprumutului nu este distribuire de profit. Nu este dividend. Nu este plata din capital social. Este stingerea unei datorii.
Sigur, daca imprumutul este fictiv, daca nu are substanta, daca ascunde o distribuire mascata sau daca este folosit abuziv, statul poate interveni.
Dar interventia trebuie sa vizeze abuzul concret, nu categoria generala a imprumutului.
Altfel, ajungem la o situatie in care:
- asociatul finanteaza firma cand aceasta are nevoie;
- firma supravietuieste datorita acestei finantari;
- apoi statul blocheaza restituirea imprumutului;
- si, in anumite cazuri, impinge asociatul spre conversia creantei in capital social.
Aceasta poate descuraja exact comportamentul economic care tine in viata firmele mici.
11. Raspunderea solidara: cea mai sensibila zona
Documentul ANAF arata ca, daca societatea are obligatii bugetare restante, pe langa sanctiunea contraventionala se poate dispune atragerea raspunderii solidare a asociatului/actionarului beneficiar, in limita sumelor care au facut obiectul imprumutului acordat sau restituit.
Aici apar intrebari serioase:
- Daca asociatul a primit restituirea unui imprumut real, de ce devine el garant fiscal al societatii?
- Daca asociatul este minoritar si nu controleaza deciziile societatii, de ce suporta efectele deciziei administratorului sau ale majoritatii?
- Daca tranzactia este reala, documentata si exigibila, de ce este tratata ca risc fiscal automat?
- Daca societatea are mai multi creditori, de ce statul primeste o prioritate indirecta?
- Daca societatea este in dificultate reala, nu ar trebui aplicate regulile insolventei?
Atragerea raspunderii solidare ar trebui sa fie o masura exceptionala, legata de vinovatie, control, beneficiu necuvenit, rea-credinta sau fraudarea creditorilor.
Daca ea devine aproape automata, pe baza unei plati catre asociat si a existentei unor obligatii bugetare restante, atunci statul isi creeaza un avantaj fata de alti creditori.
12. Problema aplicarii in timp
Un alt aspect important este aplicarea regulilor noi la situatii financiare care reflecta, in mare parte, realitati economice din trecut.
Documentul ANAF arata ca verificarile privind reconstituirea activului net vor incepe in anul 2027, raportat la situatiile financiare anuale aferente exercitiului financiar care incepe la 1 ianuarie 2025 sau ulterior.
Formal, legea produce efecte pentru viitor. Nu sanctioneaza direct, in trecut, o fapta consumata.
Dar exista o problema de fond: indicatorul folosit pentru declansarea obligatiilor si sanctiunilor poate fi rezultatul unor decizii economice luate anterior, intr-un moment in care societatea nu stia ca acele decizii vor produce asemenea consecinte.
O firma poate sa fi acumulat pierderi in anii anteriori.
O firma poate sa fi fost creditata de asociati inainte de aceste reguli.
O firma poate sa fi investit inainte sa stie ca activul net sub prag va atrage amenzi, interdictii sau obligatii de conversie.
Aici nu vorbim neaparat despre retroactivitate clasica, ci despre o forma de retrospectivitate economica: legea noua foloseste o stare patrimoniala formata in trecut pentru a produce efecte dure in viitor.
Aceasta ridica probleme de:
- previzibilitate;
- securitate juridica;
- incredere legitima;
- proportionalitate;
- capacitate reala de conformare.
13. Poate statul sa sanctioneze o stare contabila?
Aceasta este intrebarea centrala a materialului.
O amenda ar trebui sa sanctioneze o fapta.
Dar aici riscul este ca amenda sa sanctioneze o stare:
- societatea are activ net sub prag;
- societatea nu a reconstituit activul net;
- societatea nu a convertit creanta;
- societatea nu a majorat capitalul;
- societatea nu a urmat solutia economica preferata de legiuitor.
Problema este ca o societate cu activ net negativ poate sa nu aiba lichiditati reale pentru a se conforma rapid. Aplicarea unei amenzi mari nu repara activul net. Dimpotriva, poate agrava situatia.
Daca o societate este deja fragila, o amenda de 10.000 lei, 100.000 lei sau 300.000 lei poate insemna inchidere.
Prin urmare:
Nu poti repara decapitalizarea printr-o amenda care decapitalizeaza si mai mult.
14. Dreptul constitutional: proprietate, libertate economica, proportionalitate
O analiza serioasa nu trebuie sa afirme simplist ca legea este neconstitutionala. Doar Curtea Constitutionala poate decide acest lucru.
Dar se pot formula argumente serioase de constitutionalitate care merita discutate.
Constitutia garanteaza dreptul de proprietate privata si prevede ca dreptul de proprietate, precum si creantele asupra statului, sunt garantate.
Constitutia garanteaza si libertatea economica: accesul liber al persoanei la o activitate economica, libera initiativa si exercitarea acestora in conditiile legii.
Evident, „in conditiile legii” inseamna ca statul poate reglementa. Dar conditiile impuse de lege trebuie sa fie rezonabile, proportionale, previzibile si justificate.
Daca legea blocheaza restituirea unei creante reale, influenteaza drepturile asociatilor, conditioneaza deciziile societare, impinge conversia creantelor in capital si aplica amenzi foarte mari, atunci trebuie verificat daca masurile sunt proportionale cu scopul urmarit.
Scopul legitim poate exista: protejarea creditorilor si prevenirea decapitalizarii.
Dar intrebarea este daca mijloacele sunt cele corecte.
15. Drept fiscal, drept societar si insolventa: trei planuri care nu trebuie confundate
Legea 239/2025 pare sa amestece trei planuri juridice diferite.
Planul fiscal
Aici statul verifica declararea, plata si corecta stabilire a obligatiilor fiscale.
Planul societar
Aici asociatii, actionarii si administratorii decid politica de finantare, capitalul social, dividendele, imprumuturile, continuarea activitatii sau dizolvarea.
Planul insolventei
Aici se protejeaza creditorii atunci cand societatea nu mai poate plati datoriile exigibile.
Problema apare cand, printr-o lege cu efect fiscal si sanctionator, statul ajunge sa intervina in decizii care tin de drept societar si, uneori, de logica insolventei.
Daca societatea este in dificultate reala, exista instrumente de insolventa.
Daca administratorul prejudiciaza societatea, exista raspunderea administratorului.
Daca imprumutul este fictiv, exista control fiscal.
Daca dividendul este mascat, exista reincadrare fiscala.
Dar daca nu exista frauda, nu exista tranzactie fictiva si nu exista o fapta concreta, simplul indicator contabil nu ar trebui sa devina substitut de vinovatie.
16. Statul contribuie si el la decapitalizarea firmelor mici
Aceasta parte trebuie formulata echilibrat, dar merita inclusa.
Statul solicita firmelor sa fie capitalizate, dar in acelasi timp multe politici publice contribuie la reducerea lichiditatii si a capacitatii de capitalizare a firmelor mici:
- fiscalitate ridicata pe munca;
- contributii sociale semnificative;
- costuri de conformare;
- raportari digitale multiple;
- schimbari legislative frecvente;
- amenzi mari;
- costuri administrative;
- obligatii declarative complexe;
- lipsa predictibilitatii fiscale.
Pentru o firma mare, aceste costuri pot fi absorbite.
Pentru o firma mica, ele pot afecta direct capitalurile proprii.
De aceea, mesajul corect nu este ca firmele nu trebuie sa fie responsabile. Firmele trebuie sa fie responsabile.
Dar si statul trebuie sa fie coerent.
Nu poti cere capitalizare, iar in acelasi timp sa creezi costuri, sanctiuni si incertitudine care reduc capacitatea firmelor de a se capitaliza.
17. Doua directii legislative: stimulare pentru unii, sanctiune pentru altii
Se observa o tendinta legislativa in doua directii.
Pe de o parte, statul creeaza facilitati sau avantaje pentru anumite categorii: salariati, investitori, anumite domenii, anumite structuri de finantare, anumite programe.
Pe de alta parte, statul introduce reguli coercitive pentru alte categorii: amenzi, interdictii, raspundere solidara, limitari ale distribuirilor, blocarea restituirii imprumuturilor, presiune spre conversie sau dizolvare.
Problema nu este ca statul acorda facilitati unor categorii. Politica publica poate avea obiective legitime.
Problema apare cand statul nu mai trateaza coerent toate formele de participare la activitatea economica.
Asociatul care a riscat capital, a garantat, a creditat societatea si a suportat pierderi nu poate fi tratat doar ca potential beneficiar suspect.
El este parte din mecanismul economic al societatii.
18. Riscul pentru asociatii minoritari
Legea ridica si o problema practica importanta: ce se intampla cu asociatii minoritari?
Intr-o societate, deciziile pot fi luate de majoritate sau de administrator. Un asociat minoritar poate sa nu fi votat o distribuire, o restituire sau o anumita politica de finantare.
Totusi, daca primeste o suma sau daca este inclus intr-un mecanism de raspundere, poate suporta consecinte pentru decizii pe care nu le-a controlat.
Aceasta este o problema de echitate.
Raspunderea trebuie individualizata. Trebuie sa conteze:
- cine a decis;
- cine a controlat;
- cine a beneficiat;
- cine a cunoscut situatia;
- daca a existat rea-credinta;
- daca a existat prejudiciu;
- daca asociatul putea influenta decizia.
Fara aceasta analiza, riscul este sa fie sanctionat beneficiarul formal, nu autorul real al deciziei.
19. Riscul pentru asociatul-creditor care este si administrator
Exista si situatia inversa: asociatul-creditor este si administrator sau asociat majoritar.
Aici pot exista riscuri reale de abuz. De exemplu, un asociat majoritar poate finanta societatea, poate controla gestiunea, poate decide momentul conversiei creantei si poate ajunge sa isi consolideze pozitia in detrimentul celorlalti asociati.
Dar tocmai de aceea este nevoie de reguli clare de protectie a minoritarilor, nu doar de amenzi si mecanisme generale.
Conversia unei creante in capital social nu este o simpla formalitate contabila. Ea poate modifica structura de proprietate.
De aceea, o astfel de masura trebuie analizata cu maxima prudenta.
20. Ce ar fi fost mai proportional
Statul putea urmari acelasi scop prin masuri mai putin intruzive:
- obligatie de informare detaliata in situatiile financiare;
- raport al administratorului privind cauzele activului net sub prag;
- convocarea AGA pentru analiza situatiei;
- termen rezonabil de redresare;
- sanctiuni graduale, nu amenzi mari directe;
- control fiscal doar acolo unde exista suspiciune reala;
- verificarea imprumuturilor fictive sau fara substanta;
- reguli anti-abuz pentru distribuiri mascate;
- raspunderea administratorului daca exista prejudiciu;
- aplicarea dreptului insolventei cand societatea este in insolventa reala.
Aceasta ar fi o abordare mai echilibrata: statul protejeaza creditorii, dar nu transforma orice firma fragila intr-o firma suspecta.
21. Concluzie
Legea 239/2025 porneste de la o preocupare legitima: prevenirea decapitalizarii si protejarea creditorilor.
Dar modul in care sunt construite unele masuri ridica probleme serioase.
Activul net sub jumatate din capitalul social este un indicator important, dar nu este o fapta ilicita in sine.
Imprumutul asociatului catre societate este o creanta, nu dividend.
Restituirea unui imprumut real nu ar trebui tratata ca distribuire mascata fara analiza concreta.
Raspunderea solidara nu ar trebui folosita ca instrument automat prin care asociatul devine garant fiscal al societatii.
Amenda nu repara activul net. Dimpotriva, poate agrava situatia unei firme deja fragile.
Statul are dreptul sa controleze fiscal, dar nu ar trebui sa devina administrator indirect al politicii societare.
Daca exista frauda, ea trebuie sanctionata.
Daca exista dividend mascat, el trebuie reincadrat.
Daca exista insolventa, trebuie aplicata legea insolventei.
Daca exista prejudiciu creat de administrator, trebuie atrasa raspunderea administratorului.
Dar daca exista doar o firma mica, finantata de asociati, cu pierderi reportate si activ net afectat de realitatea economica, atunci statul trebuie sa fie atent sa nu confunde supravietuirea cu abuzul.
O societate comerciala nu este doar un cod fiscal. Este o forma de asociere, de risc, de investitie si de initiativa economica.
Iar atunci cand legea nu mai distinge intre abuz si risc antreprenorial, discutia nu mai este doar fiscala. Devine o discutie despre proprietate, libertate economica, proportionalitate si limitele interventiei statului in viata unei societati private.
Daca societatea ta are activ net sub jumatate din capitalul social, creditari de la asociati, pierderi reportate sau intentia de a distribui dividende, este recomandat sa faci o analiza preventiva inainte de a lua decizii. Nu orice situatie inseamna risc imediat, dar dupa Legea 239/2025, unele decizii pot avea efecte fiscale, societare si patrimoniale semnificative.
Pentru o analiza aplicata pe situatia firmei tale, poti solicita o verificare a capitalurilor proprii, a imprumuturilor de la asociati si a riscurilor generate de Legea 239/2025..
