Nu suntem in aceeasi caruta: cum se creeaza narative economice false si cine plateste nota in realitate

In timp ce unii explica populatiei „cum sta treaba” cu grafice si termeni tehnici, realitatea economica este mult mai dura: romanii NU sunt in aceeasi caruta, nu trag la fel, nu beneficiaza la fel si nu platesc la fel.
Dar cei care vorbesc cel mai tare par, paradoxal, cei mai credibili.

In ultimii ani, spatiul public a devenit scena unor explicatii „savante”, construite cu grafice, metafore si limbaj tehnic. Uneori, aceste prezentari sunt realizate de persoane cu influenta, respectate, percepute ca profesioniste.
Dar o parte dintre aceste narative prezinta doar jumatate de adevar.

Iar atunci cand oamenii sunt bombardati cu termeni macroeconomici, procente, grafice si metafore financiare, riscul este ca mesajul sa para corect doar pentru ca este sofisticat.

Adevarul este simplu: nu suntem in aceeasi caruta, iar cei care platesc nota nu sunt cei care construiesc narativele, ci cei care muncesc in realitate.

1. De ce imaginea contrazice chiar mesajul autorului?

In poza virala apar:

• doi oameni care trag caruta (privatul si angajatul de la stat)
• dar trag in directii diferite
• in timp ce o persoana eleganta sta in caruta, fara sa traga

Imaginea nu simbolizeaza „sectorul public vs sectorul privat”.
Nu simbolizeaza oamenii care muncesc.
Ci simbolizeaza sistemul de decizii – cel care stabileste directia, dar nu cara poverile.

Privatul trage pentru ca altfel inchide.
Angajatul din sistemul public trage pentru ca serviciile trebuie sa functioneze.
Dar niciunul dintre ei nu este vinovat pentru deciziile care au indatorat tara.

In caruta sta cu totul altcineva: structura decizionala care creeaza reguli, inechitati, privilegii, exceptii fiscale si distributii inegale ale resurselor.

2. Cine creeaza, de fapt, inechitatile?

Nu privatul este cauza.
Nu angajatii de la stat.
Ei sunt, de fapt, cei doi oameni care trag caruta.

Inechitatile sunt create de:

• politicile salariale disproportionate in aparatul public
• cresterea numarului de angajati la stat fara criterii de performanta
• exceptii fiscale acordate selectiv (IT, constructii, agricultura etc.)
• salarii, sporuri si beneficii necorelate cu productivitatea
• aparitia agentiilor, autoritatilor si institutiilor care dubleaza functii
• lipsa comasarii si reformelor reale
• transformarea digitalizarii in instrument birocratic, nu in eficienta
• pensiile speciale
• taxele crescute repetat pentru aceiasi contribuabili
• lipsa predictibilitatii fiscale

Aceste decizii nu le ia nici angajatul de la stat, nici antreprenorul, nici contribuabilul.
Le ia sistemul care sta in caruta.

3. Limbajul tehnic poate crea o imagine falsa

Formatorii de opinie care folosesc:

• PIB
• deflator
• datorie pe cap de locuitor
• inflatie cumulata
• raport salariu real vs indatorare
• surplus de capital din banking
• dinamica bursiera
• profitabilitate agregata
• multiplicatori fiscali

…par credibili.
Dar credibilitatea nu inseamna corectitudine.

O parte dintre acestia:

✔ prezinta grafice reale
✔ dar explica doar jumatate din context
✔ omit cine a beneficiat cu adevarat
✔ omit diferentele dintre salariile public vs privat
✔ omit privilegiile
✔ omit sursele reale ale datoriei
✔ omit costurile birocratiei si suprastructurii
✔ omit exceptiile fiscale aplicate selectiv
✔ omit impactul neuniform al inflatiei
✔ omit faptul ca NU toti au prosperat

Iar cei care stapanesc adevarul financiar tac, pentru a nu intra in lupte inutile.
Tacerea lor creeaza spatiu pentru narative incomplete.

4. Cine a creat, de fapt, datoria publica?

Nu populatia.
Nu antreprenorii.
Nu contabilii.
Nu angajatii din privat.

Datoria publica a crescut pentru ca:

• au fost majorate salariile si beneficiile unor categorii fara legatura cu productivitatea
• au fost mentinute pensii speciale
• au fost create institutii noi
• a fost extins numarul angajatilor la stat
• au fost implementate masuri populiste
• a fost amanata reforma administrativa
• au fost sustinute cheltuieli temporare transformate in cheltuieli permanente
• s-au facut achizitii publice cu eficienta indoielnica
• s-a investit in digitalizare fara reducerea structurilor redundante
• s-au acordat facilitati fiscale necorelate cu sustenabilitatea bugetara

Datoria a fost facuta de sistem.
Nu de cei care trag caruta.

5. „Banii au circulat la toti” – un adevar pe jumatate spus

Da, banii circula in economie.
Dar nu toti beneficiaza egal de aceeasi crestere.

Nu poti compara:

• un salariu dublat la stat cu un salariu inghetat in privat
• un beneficiu garantat cu unul conditionat
• o pensie speciala cu o pensie contributiva
• o crestere de venit la 20.000 lei cu una la 3.500 lei
• un profit corporativ listat la bursa cu un profit de 2.000 lei pe luna intr-un SRL mic
• un castig pe bursa impozitat redus cu un venit operational taxat cu 41,5%

Cei care au prosperat cu adevarat in 2020–2025 sunt:

• anumite categorii salariale din sistemul public
• beneficiarii pensiilor speciale
• companiile mari cu acces la contracte publice
• investitorii pe bursa
• sectorul bancar
• firme care au profitat de dezechilibre fiscale

Cei care nu au prosperat sunt:

• micii antreprenori
• angajatii din privat
• firmele de productie
• Horeca
• retailul mic
• transportatorii
• agricultura mica
• liberii profesionisti
• cei afectati de cresterea TVA, costuri si taxe

A spune ca „romanii traiesc mai bine” este fals.
Unii romani traiesc mai bine.
Altii traiesc mult mai greu.

6. Adevarul pe care nimeni nu-l spune: nu toti trag la fel si nu toti beneficiaza la fel

Privatul trage mai mult:
✔ prin taxe
✔ prin TVA
✔ prin CAS, CASS
✔ prin cresterea costurilor
✔ prin birocratie
✔ prin controale
✔ prin obligatii digitale
✔ prin lipsa predictibilitatii fiscale

Publicul trage in alt fel:
✔ prin volumul de servicii
✔ prin presiunea functiilor
✔ prin sarcini administrative
✔ prin lipsa resurselor

Dar deciziile care conduc caruta nu le iau cei care trag.

„De ce am ajuns aici?” – cu argumente reale din productie, servicii, fiscalitate, reglementare si avantaje diferentiate

1) Economia s-a mutat artificial din zona de productie inspre consultanta

In ultimul deceniu, Romania a devenit o tara in care:

• marile cresteri au fost in consultanta, servicii financiare, training, audit, IT, marketing;
• productia, industria, transporturile, constructiile au ramas cu marje mici si riscuri mari;
• costurile cu forta de munca au crescut accelerat, fara corelare cu productivitatea;
• politicile fiscale au avantajat mai mult zone cu activitati usoare, fara stocuri, fara risc operational.

Impact:
Productia (care creeaza valoare reala si export) pierde competitivitate.
Consultanta (cu costuri mici si profituri mari) a fost stimulata fiscal ani de zile.

2) S-a creat un mediu construit pe hartii, proceduri, aprobari, avize

In loc sa sustina productia si antreprenoriatul real:

• s-au introdus straturi noi de raportare (SAF-T, E-Factura, E-Transport, D406, D394)
• s-au extins autorizari, avize, declaratii si proceduri interne
• s-au multiplicat institutiile care cer rapoarte si controleaza (ANAF, ANPC, ITM, DSP, DSV, ISC, ISU, ANRE, ANCOM, Apele Romane etc.)
• fiecare cu propriile norme, controale, instructiuni

Impact:
Mediul privat este sufocat administrativ.
Investitia in productie devine risc mare + cost fix mare + amenzi mari.

3) S-a dezvoltat o suprastructura de agentii si autoritati

In loc sa eficientizam statul, am creat:

• Agentii de reglementare
• Autoritati de control
• Institutii noi pentru fiecare directiva UE
• Departamente paralele cu atributii suprapuse
• Structuri care produc norme, nu valoare

Impact:
Costuri bugetare uriase + birocratie care inhiba mediul privat.
Reglementarea devine un domeniu in sine, nu un sprijin pentru economie.

4) Sistem fiscal creat pentru amenzi, nu pentru conformare

ANAF si institutiile conexe au trecut de la educatie fiscala la:

• controale cu penalitati si dobanzi mari
• inspectii retroactive
• necorelarea bazelor de date → erori imputate contribuabilului
• raportari suplimentare → risc de penalitati
• „raspundere in solidar” extinsa
• refuzuri de deduceri pe interpretari neunitare
• pondere mare a amenzilor in raport cu colectarea voluntara

Impact:
Mediul privat vede statul ca un adversar, nu un partener.
Firmele mici intra in zona de risc, nu de crestere.

5) Cine sunt protejatii in acest sistem?

a) Structura publica supradimensionata

• posturi care nu se reduc
• salarii necorelate cu performanta
• institutii care nu pot fi comasate din cauza politicului
• sporuri si indemnizatii pentru categorii restranse

b) Pensiile speciale

• garantate
• necontributive
• cresc anual
• suportate de restul populatiei

c) Companiile mari cu influenta politica

• unele primesc tratament preferential
• contracte publice, avantaje, derogari
• acces facil la finantari publice
• exceptii fiscale (in anumite perioade)

d) Sectoarele cu exceptii fiscale
(ex.: IT, constructii, agricultura – perioade lungi cu scutiri partiale)
→ salarii crescute artificial → concurenta neloiala pentru alte sectoare.

e) Firmele mari de consultanta si certificare

• directivele UE genereaza nevoia de rapoarte, certificari
• acestea sunt servicii platite
• apar oportunitati de business pentru aceiasi furnizori
• firmele mici platesc nota finala

6) Instrumentele fiscale si administrative duc la „dubla povara”

Nu doar dubla impozitare tehnica.
Si „dubla povara operationala”:

• platesti taxe
• platesti consultanta, raportari, avize
• suporti amenzi si penalitati daca nu respecti normele tehnice (care se schimba des)
• suporti costul timpului consumat de raportari inutile

Impact:
Mediul privat este prins intre taxe + birocratie + riscuri + amenzi.

7) De ce nu avem solutii? Pentru ca sistemul favorizeaza status quo-ul

Cand ceri reforme reale (pensiile speciale, aparatul bugetar, comasare institutii), apar:

• rezistente politice
• presiuni sindicale
• grupuri de putere
• lipsa curajului decizional
• lipsa continuitatii intre guverne
• lipsa unei strategii multi-anuale

Rezultat:
Criticam populatia ca „nu are educatie financiara”, in loc sa prezentam clar cum functioneaza sistemul.

✔ Concluzia

Nu ne-a adus aici un singur factor, ci un cumul:
politici fiscale incoerente, suprastructura administrativa, protectii selective, digitalizare fara reforma, instrumente care penalizeaza mediul privat si eliminarea treptata a productiei din centru economiei.

''Suntem toti in aceeasi caruta'', dar nu toti in aceeasi pozitie.
Unii sunt protejati.
Altii platesc nota.

Nu lipsa educatiei financiare e problema.

Problema este lipsa sinceritatii in comunicarea economica.

Oamenii inteleg.
Dar inteleg ce vad, ce muncesc si ce platesc.

Nu poti explica datorii, deficite si reforme doar din grafice.
Trebuie sa explici si:

• cine a beneficiat
• cine plateste
• cine a creat sistemul
• cine il apara
• cine tace
• cine profita
• cine pierde

Abia atunci avem o imagine completa.

Si, sigur:

• Nu suntem in aceeasi caruta nici la nivel de principii, nici la nivel de caracter, nici la nivel de responsabilitate publica.
• Nu suntem in aceeasi caruta cu cei care au construit un sistem inegal, l-au alimentat ani de zile si au beneficiat pe deplin de el.
• Nu suntem in aceeasi caruta cu cei care au primit functii, avantaje, exceptii, pensii speciale si privilegii si care astazi vin sa explice populatiei de ce „nu intelege economia” si de ce „trebuie sa accepte sacrificiul”.

Nu poti cere solidaritate de la cei pe care i-ai tratat diferit.
Nu poti pretinde mental colectiv de la cei carora le-ai dat individual drepturi, iar altora individual obligatii.

Asta nu este o caruta comuna.
Este doar o naratiune convenabila pentru cei care stau in ea.