Drumul meu către Antreprenor Digital
Amintirile mele din Italia și Germania sunt încă vii în mintea mea , credeam că un trai decent sau o carieră înseamnă să lucrezi 8-10 ore pe zi , departe de casă, departe de copii , însă durerea distanței dintre mine și copii mei , m-a făcut să înțeleg că aceea NU este calea . Doar când am devenit mamă pentru a treia oară, am realizat că există și alte opțiuni.
Numele meu este Eva Silaghi și sunt mamă a trei copii minunați. Înainte de a intra în lumea aceasta de online , am lucrat în Italia și Germania diverse joburi. Distanța față de cei doi băieți ai mei m-a făcut să sufăr foarte mult, iar divorțul a adâncit suferința și mai tare . Când însă am aflat că sunt însărcinată cu al treilea copil, mi-am dat seama că nu mai pot și nu mai vreau să lucrez în sistemul clasic de 8-10 ore, sau în schimburi. Până în acel punct , deja au trecut 6-7 ani de când lucram în străinătate departe de copii .
Așa că , împinsă de experiența dureroasă cu băieții mei ,am început să caut alternative pentru o viață mai bună. Voiam să găsesc o afacere care să îmi permită să lucrez de acasă sau de oriunde, astfel încât să pot fi mereu aproape de familia mea, să-mi pot crește EU copii mei, și să le pot oferii și tot ce au nevoie . Și asta m-a adus în lumea Network Marketingului.
Trebuie să recunosc, inițial nu mi-a plăcut ideea de a vinde, și chiar am fugit o vreme de toti cei care veneau catre mine cu oferte de Business in care se presupunea vanzarea... Dar apoi mi-am spus că pot învăța, că timpul este de partea mea și o dată cu prenatalul voi putea să învăț tot ce trebuie pentru a obține tot ce-mi doresc . Și așa am devenit distribuitor de produse, unde am învățat bazele Network Marketingului.
Dar călătoria mea nu s-a oprit aici. O dată cu descoperirea Dezvoltării Personale din astfel de afaceri , am devenit fascinată de acest domeniu și am continuat să caut, să învăț și să mă dezvolt tot mai mult . Și astfel am ajuns la ceea ce sunt astăzi , un Afiliat Marketer în Future of Digital.
Din tot parcursul meu de până acum ,am învățat foarte foarte multe , însă vreau să vă spun din ce am simțit pe pielea mea ,că nu contează cât de bogat este CV-ul tău sau cât de multă experiență ai. Ceea ce contează cu adevărat este dorința ta de a învăța, de a crește și de a face ceea ce este cel mai bine pentru tine și pentru cei pe care îi iubești.
Și acum, am reușit să îmbin munca cu familia, să îmi construiesc propria afacere și să îmi urmez propriile reguli. Și cel mai important, am reușit să fiu acolo zi de zi pentru fetița mea care acum are 5 ani și pentru băieții mei atâta timp cât încă îmi mai permit pentru că ei sunt acum deja mari și își croiesc propriul destin.
Sper că povestea mea te va inspira și pe tine să îți urmezi inima și să îți urmezi visurile ,mult mai repede decât mine și înainte de a fi împins de o durere . Și indiferent cât de mari sau de mici ar fi visele tale, crede în ele și crede cu tărie dându-le puterea aceea de a se realiza. Pentru că, la urma urmei, este viața ta și meriți să o trăiești exact așa cum îți dorești.
Știu că acesta este doar vârful aisbergului . În următoarele articole, voi dezvălui mai multe despre parcursul meu în acest nou domeniu de construcție a afacerii mele de Marketer Afiliat, așa că te invit cu drag să-mi urmărești următoarele articole.
Cu drag , Eva Silaghi.