⚖️Prescriptia creantelor fiscale: arma ascunsa a statului sau abuz legislativ?

⚖️ Ce se intampla cand statul isi face propriile reguli, dar nu le respecta pe cele fundamentale?

 Prescriptia creantelor fiscale, asa cum este reglementata azi, ridica semne de intrebare majore despre constitutionalitate, echitate si corectitudine. 

 Este momentul sa discutam deschis despre asta.

📌 1. Ce este prescriptia creantelor fiscale?

🔹 Conform Codului de procedura fiscala, statul are 5 ani pentru a stabili creante fiscale. Dar termenul nu curge de la data faptei, ci… de la 1 iulie a anului urmator.

👉 Practic, statul castiga pana la 18 luni in plus.

📌 2. De ce este aceasta reglementare controversata?

❌ Contravine principiilor generale din Codul civil si penal (unde prescriptia curge de la data faptei).
❌ Creeaza un avantaj nejustificat pentru stat.
❌ Deschide usa catre abuzuri: ce il opreste pe legiuitor sa mute termenul la 10 ani?

📌 3. Implicatii constitutionale si internationale

📜 Art. 16 – egalitatea in fata legii.
📜 Art. 21 – dreptul la un proces echitabil.
📜 Art. 1 alin. (5) – securitatea juridica.
🌍 In alte state europene, prescriptia curge de la data faptelor, nu de la o data arbitrara stabilita de fisc.

📌 4. Solutia propusa

✍️ Modificarea art. 110 alin. (2) Cod de procedura fiscala, astfel incat termenul sa curga de la data nasterii obligatiei fiscale.

✅ Aduce echitate intre stat si contribuabil.
✅ Reduce litigiile si neincrederea.
✅ Respecta principiile constitutionale.

📢 Concluzie

Este timpul ca mediul juridic, fiscal si politic sa analizeze serios aceasta reglementare. O legislatie corecta trebuie sa fie predictibila, echitabila si constitutionala.

📑 Prescripția creanțelor fiscale între legalitate și abuz: Critica reglementării actuale din Codul de procedură fiscală

1. Introducere

Prescripția este unul dintre cele mai importante mecanisme juridice de echilibru între interesele creditorului și protecția debitorului. În materia fiscală, ea delimitează perioada în care statul are dreptul să stabilească și să execute obligații fiscale.

Reglementarea actuală din art. 110 Cod procedură fiscală (Legea 207/2015) stabilește că termenul de prescripție începe să curgă nu de la data nașterii creanței fiscale, ci de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. Această regulă ridică serioase probleme de legalitate, moralitate și constituționalitate.

2. Cadrul normativ

• Codul de procedură fiscală (art. 110–111, art. 215–219): termen general 5 ani, termen special 10 ani pentru creanțele provenite din infracțiuni, cu începere de la 1 iulie anul următor.
• Codul civil (art. 2500 și urm.): termenul general de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, deci de la data faptei/operațiunii.
• Codul penal: termenele de prescripție a răspunderii penale curg de la data săvârșirii faptei.
• Constituția României, art. 16: egalitatea în fața legii și a autorităților publice.
• CEDO, art. 6: dreptul la un proces echitabil, care include și securitatea raporturilor juridice.

3. De ce regula „1 iulie anul următor” este problematică

3.1. O abatere de la principiul general al prescripției

În toate celelalte ramuri de drept, prescripția curge de la data nașterii dreptului la acțiune. Doar în dreptul fiscal se creează o derogare, fără o justificare obiectivă, care avantajează exclusiv statul.

3.2. O extindere artificială a termenului

Exemplu: pentru o operațiune din ianuarie 2019, prescripția nu curge din acea lună, ci abia din 1 iulie 2020, ceea ce prelungește de facto termenul cu 1 an și jumătate. Astfel, un termen de 5 ani devine un termen mascat de 6–6,5 ani.

3.3. Posibilitatea abuzului legislativ

Dacă astăzi legiuitorul a stabilit „1 iulie anul următor”, mâine ar putea stabili „după 5 ani de la fapta fiscală” sau orice alt reper care extinde în mod nelimitat puterea organelor fiscale. Aceasta încalcă principiul securității juridice și creează o asimetrie periculoasă între stat și contribuabil.

3.4. Inechitate și discriminare juridică

Contribuabilul care are dreptul să-și recupereze sume de la buget este obligat să respecte termene fixe (ex. 5 ani de la 1 ianuarie anul următor – art. 219 CPF). În schimb, statul beneficiază de un termen artificial prelungit pentru a stabili debite. Această asimetrie contravine principiului egalității în fața legii (art. 16 Constituție).

3.5. Conflict cu dreptul civil și principiile constituționale

Codul civil impune ca prescripția să curgă de la data nașterii dreptului.

Constituția garantează egalitatea și previzibilitatea legii.

Jurisprudența CEDO (ex: cauzele împotriva României privind securitatea raporturilor juridice) arată că orice derogare de la principiul predictibilității trebuie justificată proporțional. În acest caz, justificarea lipsește.

4. Riscul unui precedent periculos

Dacă acceptăm regula actuală, se creează precedentul ca printr-o lege fiscală să se poată introduce:

• termene arbitrare de 10–15 ani pentru verificarea contribuabililor,
• suspendări succesive care să blocheze curgerea prescripției,
• derogări în favoarea statului, dar nu și a cetățeanului.

Acesta este un derapaj legislativ care subminează statul de drept și transformă raportul fiscal într-un raport de forță, nu unul de legalitate.

5. Argumente pentru modificarea art. 110 CPF

• Principiul simetriei – dacă contribuabilul are 5 ani de la data nașterii dreptului să ceară restituiri, statul trebuie să aibă același termen pentru stabilirea creanțelor.
• Principiul securității juridice – termenele trebuie să fie clare și să curgă de la momentul faptei, nu de la o dată convențională care prelungește abuziv perioada.
• Principiul proporționalității – prelungirea termenelor fără motiv obiectiv aduce atingere drepturilor contribuabililor.
• Principiul legalității și echității – legea trebuie să fie aplicată uniform, nu într-un mod care favorizează statul în detrimentul contribuabilului.
• Compatibilitatea cu dreptul european – în lipsa unei justificări serioase, derogările fiscale pot fi considerate disproporționate și contrare dreptului la un proces echitabil.

6. Concluzii și propunere

Regula actuală din art. 110 CPF este mai mult decât o simplă derogare procedurală: ea reprezintă un instrument legal de extindere abuzivă a puterii fiscale.

Propunerea corectă: termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili creanțe trebuie să curgă de la data nașterii obligației fiscale, adică de la data operațiunii sau faptei generatoare.

Doar astfel se poate asigura un raport echitabil între stat și contribuabil, se evită prelungirea mascată a termenelor și se respectă principiile constituționale și de drept comun.

📑 Propunere de modificare legislativă

Art. 110 Cod de procedură fiscală – termenul de prescripție a dreptului de stabilire a creanțelor fiscale

1. Situația actuală

Art. 110 alin. (2) din Codul de procedură fiscală prevede:

„Termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale curge de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel.”

Această normă derogă de la principiul general al prescripției, consacrat de Codul civil (art. 2500 și urm.), potrivit căruia termenul de prescripție curge de la data nașterii dreptului la acțiune, adică de la data faptei/actului generativ.

Prin urmare, actuala reglementare creează un avantaj unilateral pentru stat, prelungind în mod artificial termenul de prescripție cu până la 18 luni.

2. Probleme identificate

• Încălcarea principiului simetriei: contribuabilul are obligația de a respecta termene de prescripție stricte pentru restituiri (art. 219 CPF – 5 ani de la 1 ianuarie), în timp ce statul beneficiază de o derogare favorabilă.
• Extinderea artificială a termenului: regula „1 iulie anul următor” transformă termenul legal de 5 ani într-un termen efectiv de 6–6,5 ani.
• Riscul abuzului legislativ: dacă se acceptă această logică, legiuitorul poate introduce termene arbitrare (ex. 10 ani de la 1 ianuarie al anului ulterior, 15 ani de la data constatării etc.), ceea ce afectează securitatea juridică.
• Contradicție cu principiile constituționale:

                       -Art. 16 Constituție: egalitatea în fața legii;

                      -Art. 1 alin. (5): respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor;

                      -Art. 21: accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

• Posibil conflict cu jurisprudența CEDO: prelungirea arbitrară a termenului de prescripție în favoarea statului contravine principiului securității raporturilor juridice (cauza Brumărescu c. România, altele).

3. Propunere legislativă

Text comparat

4. Argumente pentru modificare

• Unificare legislativă: alinierea Codului de procedură fiscală cu Codul civil și cu reglementările din dreptul penal.
• Echitate: contribuabilul și statul trebuie să aibă obligații simetrice în raport cu termenele de prescripție.
• Limitarea abuzului: eliminarea unei „zone gri” care permite prelungirea excesivă a termenelor prin norme derogatorii.
• Previzibilitate: contribuabilul are dreptul să știe exact perioada în care poate fi supus verificărilor fiscale.
• Conformitate cu standardele internaționale: aplicarea principiilor de securitate juridică și proporționalitate consacrate în jurisprudența europeană.

5. Impactul reglementării propuse

Pozitiv:

• întărirea încrederii contribuabililor în sistemul fiscal,
• reducerea litigiilor privind prescripția,
• crearea unei legislații coerente și previzibile.

Negativ:

• limitarea perioadei de control fiscal pentru organele fiscale,
• reducerea posibilității de a descoperi fapte fiscale mai vechi.

Totuși, aceste efecte negative sunt justificate de principiile constituționale și de necesitatea de a limita potențialul abuz al statului.

6. Concluzie

Actuala formulare a art. 110 alin. (2) CPF contravine principiilor fundamentale ale dreptului și creează premisele unor abuzuri fiscale. Propunerea legislativă de modificare aliniază regimul prescripției fiscale la principiile generale de drept civil și constituțional, eliminând asimetriile dintre stat și contribuabil.

📜 Proiect de lege

Articol unic

La articolul 110 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Termenul de prescripție a dreptului de a stabili creanțe fiscale curge de la data nașterii obligației fiscale, respectiv de la data faptei, a operațiunii sau a actului care generează creanța fiscală, dacă legea nu dispune altfel.”

📑 Expunere de motive

1. Necesitatea reglementării

Regula actuală din art. 110 alin. (2) Cod de procedură fiscală prevede că termenul de prescripție începe să curgă de la 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală. Această soluție legislativă creează un avantaj unilateral în favoarea statului, prin extinderea artificială a termenului de prescripție, cu până la 18 luni peste durata legală de 5 ani.

Această derogare este lipsită de fundament obiectiv și contravine principiilor generale de drept și Constituției României.

2. Probleme generate de reglementarea actuală

Inechitate și discriminare: contribuabilul este obligat să respecte termene de prescripție stricte (de ex. 5 ani de la 1 ianuarie, pentru restituiri), în timp ce statul beneficiază de o derogare care îi prelungește competența de a impune creanțe.

• Încălcarea principiilor constituționale:

               -art. 16 – egalitatea în fața legii,

               -art. 21 – dreptul la un proces echitabil,

               -art. 1 alin. (5) – securitatea juridică și respectarea legii.

• Precedent periculos: acceptarea unei reguli artificiale permite legiuitorului să modifice discreționar termenele (ex. 10 ani de la o dată convențională), slăbind protecția contribuabilului.
• Contradicție cu dreptul comun: Codul civil și Codul penal stabilesc că prescripția curge de la data faptei sau a nașterii dreptului, nu de la un reper ulterior arbitrar.

3. Soluția propusă

Se propune modificarea art. 110 alin. (2) Cod de procedură fiscală, astfel încât termenul de prescripție să curgă de la data nașterii obligației fiscale, respectiv de la data faptei, operațiunii sau actului generativ.

Această soluție:

• aduce simetrie între drepturile și obligațiile statului și ale contribuabilului,
• asigură previzibilitatea raporturilor juridice,
• aliniază regimul fiscal la principiile generale de drept civil și constituțional,
• limitează potențialul de abuz legislativ și administrativ.

4. Impactul reglementării

Efecte pozitive:

• consolidarea încrederii contribuabililor în sistemul fiscal,
• reducerea litigiilor privind prescripția,
• alinierea Codului de procedură fiscală cu principiile de drept comun.

Efecte negative:

• reducerea perioadei efective în care organele fiscale pot stabili creanțe,
• necesitatea adaptării practicii administrative.

Aceste efecte negative sunt însă justificate prin respectarea principiilor constituționale și prin protejarea echilibrului între stat și contribuabil.

5. Concluzie

Modificarea propusă elimină o reglementare inechitabilă și asigură un cadru legislativ corect, echilibrat și predictibil, în conformitate cu Constituția României și cu principiile generale ale dreptului.