Ce înseamnă rolul Salvatorului?
Salvator – este cuvântul care descrie acea persoană care își asumă responsabilitatea pentru „salvarea” altei persoane atunci când aceasta din urmă are de înfruntat situații dificile în viață.
Cum ajungem să intrăm în rolul salvatorului?
Rolul salvatorului apare datorită mediului și modului în care am fost crescuți în copilărie. Copiii învață să gestioneze lucrurile prin imitație și absorb atât mesajele verbale cât și pe cele non-verbale din mediul în care aceștia se dezvoltă. Ceea ce învață acasă despre ei și despre cei din jurul lor devine un adevăr universal, puternic întipărit în subconștientul acestora.
Atunci când copiii sunt suprasolicitați cu responsabilități care sunt în dezacord cu nivelul lor de dezvoltare rolurile în cadrul familiei devin neclare și inversate. Dacă copiii sunt forțați să își poarte singur de grija, ba mai mult să poarte și grija părinților, aceștia învață că rolul lor este să îi ajute și să îi salveze pe ceilalți și ajung să aibă convingerea că, acesta este motivul pentru care au fost făcuți. De aceea la vârstă adultă, se identifică cu rolul de salvator.
De asemenea, daca în copilărie, părinții s-au centrat asupra propriilor nevoi, neglijând emoțiile și nevoile copilului, mesajul transmis asupra copilului este „Eu sunt singurul care contează, ceea ce simți tu nu este important”.
Privarea de atenție și afecțiune duce la convingerea copilului că este invizibil și neimportant pentru părinții săi. Această convingere îl face pe copil să depună eforturi pentru a deveni vizibil în ochii părinților. Încearcă să ia note bune, să îi ajute la treburile casei sau să își asume sarcini dificile, doar pentru a atrage atenția asupra lor. În viața adultă, consecințele acestui model toxic de creștere a copilului, duce la o stimă de sine scăzută, o tendință puternică spre perfecționism și o dorință puternică de ai ajuta pe ceilalți pentru a fi văzuți și validați emoțional.În concluzia acestui subcapitol, rolul salvatorului apare atunci când trăim într-un mediu familial toxic, în care suntem responsabilizați cu sarcini nepotrivite pentru vârstă noastră și în care nevoile noastre fizice și emoționale sunt neglijate și puse pe un loc secundar, pe locul întâi primând nevoile părinților noștri.
Tipuri de responsabilizare
Responsabilizarea practică
Responsabilizarea practică – apare atunci când părintele își pune copilul să facă diferite sarcini, disproporționale cu vârsta și nivelul de dezvoltare fizică și mentală. Spre exemplu sunt părinți, din mediul rural care își pun copiii la muncă și să aibă grijă de animale, să facă curat în casă, să gătească sau să aibă grijă de frații sau surorile lor mai mici, în timp ce părinții lor sunt la muncă sau suferă de o anumită afecțiune sau dependență.
Responsabilizarea emoțională
Responsabilizarea emoțională – este mult mai traumatizantă și cu un impact major în viață omului față de responsabilizarea practică. Aceasta se referă la încărcarea copilului cu nevoile emoționale ale părinților. Mai jos vă voi oferi câteva exemple:
Exemplu: Mihai, este un băiețel de 9 ani care zilnic trebuie să aibă grijă de mama lui care suferă de o tulburare medicală, cât timp tatăl lui este la locul de muncă. În acest caz copilul este abuzat din două părți, o dată de tată care îi plasează o responsabilitate atât de mare copilului, cât și de mamă care pune nevoile ei pe primul loc. În această situație copilul se maturizează de la o vârstă fragedă, și poate avea sentimentul că el nu contează pentru ceilalți, că nevoile lui sunt mai puțin importante, iar rolul lui este să facă pe plac sau să îi ajute pe membrii familiei.
Exemplu: Alina este o fetiță de 12 ani, al cărei tată este alcoolic. Acesta este un om distant care îi respinge nevoia Alinei de afecțiune, vorbindu-i agresiv și alungând-o mereu. Salariul mamei este utilizat pentru cheltuielile casei, iar tatăl folosește banii pentru a-și cumpăra băutură. De fiecare dată când tatăl se îmbată, Alina și mama ei sunt nevoite să îl aducă acasă pe brațe. Când încearcă să discute cu mama despre problema tatei mama neagă cu vehemență că tatăl are o problema cu alcoolul, și îi spune Alinei că lucrurile sunt perfect normale. În această situație și Alina este abuzată de către ambii părinți. În primul rând de tatăl care îi respinge nevoile de afecțiune și mama care îi dereglează conținutul informativ. Din cauza acestei dereglări al conținutului informativ, fetița va ajunge să creadă că ce spune ea nu este bine, că percepe greșit lucrurile.
La vârstă adultă, aceste abuzuri emoționale vor duce la stimă de sine scăzută, nevoia puternică de a oferi afecțiune, relații interpersonale defectuoase, și sentimentul profund de gol interior provocat de lipsa afecțiuni. De aici apare rolul salvatorului, din dorința de a primi validare emoțională pentru ajutorul oferit celor din jur.
Aceste abuzuri emoționale ale părinților, provoacă daune profunde în personalitatea și modul de percepere a sinelui și a realității.
Caracteristicile rolului salvatorului
Motivele pentru care cineva ar putea prelua rolul de salvator.
Triunghiul dramatic
Triunghiul dramatic a fost creat de către Stephen B. Karpman și este un model social al interacțiunii umane. Acest triunghi reliefează interacțiunea toxică care poate avea loc între persoanele care se află în conflict.
„Triunghiul dramatic” conform Stephen B. Karpman, ilustrează dinamica relației agresor-salvator-victimă Dinamica relației agresor-salvator-victimă
Agresorul sau persecutorul este personajul autoritar care manipulează victima. Acesta desconsideră nevoile și identitatea victimei, acțiunile sale fiind îndreptate spre abuzarea emoțională sau chiar fizică a victimei. Victima, este cea care își desconsideră nevoile și își minimizează propriile puteri, lăsându-se abuzată de către persecutor și cerând ajutor și suport salvatorului. Salvatorul este cel care intervine în conflictul dintre agresor și victimă încercând să salveze și să îi rezolve situațiile problematice victimei.
În unele cazuri, victima poate deveni ea însăși un agresor pentru salvator, și atunci rolul celui din urma se schimbă în victimă.
Cum ne afectează asumarea rolului salvatorului pe plan personal?
Atunci când ne asumăm rolul salvatorului cu cei din cadrul familiei sau cu persoanele apropiate apare o disfuncționalitate. Practic, ajutorul în exces poate provoca două reacții din partea celorlalți:
Prima reacție este de dependență. Apropiații vor deveni dependenți de noi și vor avea mereu intenția de a ne plasa în responsabilitate situațiile lor dificile, iar atunci când noi nu îi vom putea ajuta, aceștia nu vor ști ce au de făcut și cum pot gestiona evenimentul negativ. De asemenea aceștia pot folosi șantajul emoțional pentru a obține ajutorul dorit. În această situație, pe salvator îl încearcă diferite emoții cum ar fi: vinovăția că nu a putut ajută victima, rușine pentru că a respins nevoia acesteia sau chiar furie atunci când observă că nu îi sunt respectate limitele pe care încearcă să le impună în acea relație.
A doua reacție este de respingere. Unii oameni au un nivel ridicat de independență și în momentul în care noi încercăm să îi ajutăm fără că aceștia să ne fi cerut acest lucru, vom atinge limitele acelei persoane și le vom provoca o reacție de furie. În această situație, salvatorul va simți la rândul sau furie, deoarece nu înțelege nevoia celorlalți de independență. De asemenea, va simți frustrare deoarece inconștient el consideră că fără ajutorul lui, ceilalți nu se pot descurca siguri.
Cum ne afectează rolul salvatorului în viața profesională?
Asumarea rolului salvatorului la locul de muncă duce la suprasolicitare și mai departe la burnout clinic. Un salvator în cadrul profesional are tendința să își asume mai multe sarcini decât poate duce chiar dacă îi este cerut acest lucru de către superiori sau nu. De asemenea și în relația cu colegii, aceștia își pot asuma responsabilitățile celorlalți chiar dacă nu este necesar.
Aceste comportamente disfuncționale duc pe termen lung la frustrări și suprasolicitări fizice și emoționale. Salvatorul va ajunge să nu mai poată oferi ajutorul sau să nu își mai poată duce la bun sfârșit propriile sarcini, având probleme de concentrare, accese de furie și agresivitate, somatizând și fiind obosit atât la nivel fizic cât și la nivel psihic. Salvatorul va avea o scădere a stimei de sine si poate ajunge să se izoleze de ceilalți colegi simțindu-se vinovat de faptul că nu mai este capabil să își îndeplinească responsabilitățile.
Cum putem diminua efectele rolului salvatorului?
În primul rând pentru a putea face o schimbare în comportamentul nostru, orice tip de schimbare, este foarte important să ne analizăm comportamentul și să devenim conștienți de momentul în care apare. Acordă-ți timp și încearcă, prin concentrarea asupra propriei persoane, să conștientizezi în ce momente ale zilei apare dorința de ai ajuta pe ceilalți. Observă ce se întâmplă în corpul tău, care sunt gândurile care îți vin în minte atunci când dorești să intri în rolul de salvator, ce s-ar întâmpla dacă ai refuza, care este emoția care predomină.
Observă dacă ai suficiente resurse pentru a-l ajuta pe celălalt, luând în considerare nevoile tale. Daca simți că nevoile tale sunt în dezacord cu solicitările de ajutor din partea celorlalți atunci impune limite într-un mod asertiv. Știu că este foarte dificil să îi refuzam pe ceilalți, dar trebuie să ne amintim că noi suntem responsabili în primul rând de noi înșine și de propriile trăiri. Pare egoist, dar pentru un mod bun de gestionare a emoțiilor și resurselor este nevoie să prioritizăm tot ceea ce ține de noi înșine.
Analizează dacă persoana de lângă tine are nevoie de ajutor și chiar nu poate gestiona de una singură situația cu care se confruntă. Dacă aceasta susține că nu are nevoie de ajutor și se poate descurca singură, atunci respectă-i limitele și las-o să se descurce singură. Poate deveni destul de frustrant atunci când suntem respinși de către ceilalți mai ales atunci când știm că intențiile noastre sunt cele mai bune, însă fiecare are granițele sale și este foarte important să le respectăm pentru a relaționa sănătos cu persoanele apropiate.
Concentrează-te mai mult pe ascultarea activă. Ascultarea activă este procesul prin care noi suntem atenți și focusați 100% pe ce spune emițătorul, persoana cu care comunicăm. Se întâmplă de multe ori ca oamenii să aibă nevoie doar să se descarce emoțional să fie ascultați și înțeleși și să discute cu cineva despre problema lor, fără să caute soluții sau ajutor. Fi atent la ce are de spus persoana cu care comunici și așteaptă cu răbdare să vezi dacă îți cere ajutorul sau are nevoie doar de ventilare emoțională.
Dă-ți timp și analizează care îți sunt nevoile, explorează atent în trecutul tău dar și în prezent modul în care reacționează corpul tău și descoperă care este nevoia din spate a dorinței de a-i ajuta necondiționat pe ceilalți. Explorează această nevoie și informează-te cu privire la cum ai putea să îți îndeplinești nevoia fără a-ți încălca limitele sau a-ți epuiza resursele personale.
Triunghiul învingătorului
Acest concept este în antiteză cu triunghiul dramatic și a fost descoperit de către Acey Choy. Triunghiul învingătorului a fost conceput pentru a ajuta persoanele care și-au asumat rolurile din triunghiul dramatic să iasă din acest sistem toxic de gestionare a conflictelor.
Triunghiul descoperit de Acey Choy are la rândul său trei roluri și anume – Asertivul, Empaticul și Vulnerabilul.
„Triunghiul învingătorului” conform Acey Choy.
Vulnerabilulă
Vulnerabilul este cel care a avut rolul de victim însă spre deosebire de victimă, este prezent și conștient de momentul în care trece printr-o perioadă dificilă și își utilizează propriile abilități pentru a găsi un mod potrivit în care să-și satisfacă nevoile în mod corespunzător. Vulnerabilul știe că poate cere ajutor, iar dacă cineva îi refuză solicitarea, acesta respectă granițele fără a-l blama pentru impunerea limitelor.
Empaticul (sau responsabilul)
Empaticul/Responsabilul este cel care are în triunghiul dramatic rolul de salvator. Empaticul este cel care respectă abilitățile celorlalți de a gândi, de a simți și de a cere ajutor atunci când au nevoie. Oamenii empatici sunt conștienți de faptul că sunt responsabili doar pentru propriile sentimente și nevoi, așa că, spre deosebire de salvatori, ei nu fac lucruri cu care nu se simt confortabil sau care le consumă propriile resurse. Ei sunt capabili să-și afirme propriile nevoi, astfel încât să poată spune „nu” oamenilor într-un mod onest și respectuos pentru ambele părți. Abilitatea cheie pentru oamenii empatici este să-i asculte pe alții fără a rezolva problemele în locul lor.
Asertivul
Asertivul este opusul agresorului din triunghiul dramatic. Acesta își satisface în mod activ propriile nevoi și impulsuri, dar, spre deosebire de un persecutor, nu va trebui să o facă în detrimentul nimănui altcuiva. Vor negocia pentru a găsi un punct comun în rezolvarea unui conflict sau căutând o modalitate de a-și satisface nevoile însă spre deosebire de agresor acesta va acționa fără a-i face de rușine, fără a-i disprețui sau a-i agresa și abuza pe ceilalți.
Sunteți invitați să citiți și să distribuiți acest articol pentru a-i motiva și inspira pe alții să își urmeze intuiția și să strălucească în viața lor.
Dorești sa afli mai multe despe mine dă click chiar aici 👉@marianaoprea
