Stând de vorbă cu Cristian Botca și Anna Doina Reti pe TikTok, în live, despre diverse subiecte profunde legate de evoluția spirituală și nu numai, azi dimineață, când m-am trezit, am fost plăcut impresionată de nașterea acestui minunat articol.
Vă mulțumesc frumos pentru inspirația din conversația pe care am avut-o cu voi.
În vastitatea existenței, în mijlocul infinitei întinderi a universului, fiecare dintre noi poartă un mister profund: uitarea de sine. Ne naștem în această lume cu o amnezie spirituală, incapabili să ne amintim cine suntem cu adevărat, de unde venim și care este scopul nostru final. În tradițiile spirituale care susțin reîncarnarea, această uitare nu este un accident, ci o parte esențială a călătoriei sufletului nostru.
Amnezia spirituală: un dar, nu o povară
Imaginați-vă o lume în care fiecare dintre noi s-ar naște cu amintirea clară a tuturor vieților anterioare, a tuturor suferințelor și bucuriilor trăite, a tuturor lecțiilor învățate. Într-o astfel de lume, am fi constant împovărați de trecut, incapabili să trăim cu adevărat prezentul. Am fi tentați să repetăm aceleași greșeli, să căutăm aceleași căi deja bătătorite, fără a ne lăsa deschiși la noutatea și provocările unice ale fiecărei vieți.
Amnezia legată de cine suntem cu adevărat este văzută ca o protecție divină. Ea ne permite să ne angajăm pe deplin în experiența prezentă, fără a fi împovărați de cunoștințele anterioare sau de traumele din viețile trecute. Fiecare viață este o nouă oportunitate, un nou început, în care sufletul poate explora, învăța și evolua într-un mod proaspăt și autentic.
Dualitatea și iluzia separării
Totuși, această uitare creează și o provocare semnificativă: percepția dualității și iluzia separării. Trăim într-o lume unde lucrurile sunt văzute ca fiind opuse sau contradictorii – bine și rău, fericire și tristețe, iubire și frică. Această dualitate ne face să ne identificăm adesea cu ego-ul nostru, care este construit pe baza experiențelor noastre, a gândurilor și a emoțiilor. În această identificare, uităm cine suntem cu adevărat: ființe divine având o experiență umană.
Ego-ul, cu toate temerile și dorințele sale, ne face să ne concentrăm pe diferențele dintre noi și ceilalți, în loc să vedem similaritățile și conexiunile profunde care ne unesc. Iluzia separării ne face să trăim cu frică – frica de pierdere, de respingere, de eșec. Această frică ne poate împiedica să ne deschidem inimile și mințile către o realitate mai adevărată, una în care iubirea, pacea și armonia sunt stările noastre naturale.
Provocările ca oportunități de creștere
Fiecare viață pe care o trăim este un dar, o șansă de a învăța lecții esențiale pentru evoluția noastră spirituală. Provocările pe care le întâmpinăm – fie ele suferințe, pierderi, eșecuri sau obstacole – sunt oportunități esențiale pentru dezvoltarea sufletului. Prin durerea pe care o experimentăm, ne cultivăm empatia și înțelegerea față de suferința altora. Prin eșecuri, învățăm lecții despre umilință și perseverență.
Spiritualitatea ne învață că aceste provocări nu sunt pedepse, ci binecuvântări ascunse. Ele ne rafinează caracterul, ne ajută să ne depășim ego-ul și ne reamintesc de adevărata noastră esență. Fiecare ciclu de viață este un pas înainte pe calea evoluției noastre spirituale, un alt capitol în povestea eternă a sufletului.
Rolul iubirii în reamintire și conectare
La rădăcina tuturor experiențelor și provocărilor noastre se află un fir invizibil care ne leagă de esența noastră divină: iubirea. Iubirea este forța care transcendă dualitatea și iluzia separării, cea care ne oferă indicii subtile despre adevărata noastră natură. Fiecare gest de iubire, fiecare moment de compasiune, fiecare acțiune plină de bunătate este o oglindă care ne reflectă cine suntem cu adevărat.
Iubirea este limbajul sufletului și calea către reamintire. Când iubim profund, ne conectăm la o parte a noastră care nu cunoaște separarea. Iubirea ne amintește că, dincolo de toate rolurile și măștile pe care le purtăm în această lume, suntem parte din același întreg divin. Aceasta este cheia care deschide poarta către înțelegerea că nu suntem niciodată cu adevărat singuri și că toate sufletele sunt, în esență, interconectate.
Înțelepciunea sufletului și ghidarea interioară
Deși amnezia spirituală ne învăluie la naștere, sufletul nostru poartă în adâncul său o înțelepciune profundă, acumulată de-a lungul multor vieți. Această înțelepciune este ghidul nostru interior, o busolă spirituală care ne ghidează pașii chiar și atunci când nu suntem conștienți de ea. Ea se manifestă prin intuiție, prin acele momente de „a ști” fără a ști cum sau de ce, prin chemările inimii care ne îndeamnă să ne urmăm drumul autentic.
Această ghidare interioară este dovada că, deși am uitat la nivel conștient cine suntem, sufletul nostru își amintește. Își amintește scopul nostru, lecțiile pe care trebuie să le învățăm și drumul pe care trebuie să îl urmăm. În liniștea minții și în profunzimea inimii, putem accesa această înțelepciune și ne putem conecta la acea parte din noi care nu a fost niciodată separată de adevărata noastră esență.
Puterea reamintirii și transformarea personală
Pe măsură ce înaintăm în viață și ne confruntăm cu provocările sale, există momente în care cortina uitării se ridică, chiar și pentru scurt timp. Aceste momente de reamintire pot veni sub forma unei revelații, a unei experiențe spirituale profunde, sau chiar prin durerea și suferința care ne obligă să privim dincolo de aparențe. Atunci realizăm că suntem mai mult decât ego-ul nostru, mai mult decât gândurile și emoțiile noastre – suntem ființe infinite, eterne, parte dintr-o realitate mai vastă și mai bogată.
Reamintirea nu este un simplu proces mental, ci o transformare profundă a ființei. Când ne amintim cine suntem cu adevărat, viața noastră începe să se schimbe. Prioritățile noastre se schimbă, relațiile noastre devin mai autentice, iar modul în care percepem lumea se transformă. Începem să trăim cu mai multă conștientizare, cu mai multă iubire și compasiune, și cu o dorință profundă de a contribui la binele comun.
Călătoria continuă
Călătoria sufletului prin multiple vieți este o călătorie de reamintire și evoluție. Fiecare experiență, fiecare întâlnire, fiecare lecție face parte dintr-un plan divin care ne ghidează către reîntoarcerea la sursa noastră. Deși uităm cine suntem atunci când venim pe această lume, reamintirea este inevitabilă. Și, de fiecare dată când ne amintim, facem un pas înainte pe calea evoluției noastre spirituale, ne apropiem mai mult de adevărul nostru esențial și de unitatea cu tot ceea ce există.
Astfel, uitarea nu este un obstacol, ci o parte esențială a călătoriei. Pentru că doar uitând, putem redescoperi – și doar redescoperind, putem evolua. Fiecare viață, fiecare încarnare este o oportunitate de a ne întoarce la noi înșine, de a învăța lecții esențiale, de a ne transforma și, în final, de a ne reaminti că suntem cu toții scântei divine, unite într-un dans infinit al iubirii și al luminii.
Uitam ca să ne reamintim
La final, de ce uităm cine suntem cu adevărat când venim pe această lume?
Poate că răspunsul este mai simplu decât ne imaginăm.
Uităm ca să ne reamintim.
Uităm pentru a redescoperi, într-un mod proaspăt și autentic, adevărata noastră natură divină.
Uităm pentru a putea trăi cu intensitate fiecare experiență, fiecare lecție, fiecare moment.
Uităm pentru a putea evolua, pentru a putea învăța, pentru a putea iubi cu toată inima.
Și poate că tocmai în această uitare se află cea mai mare binecuvântare.
Pentru că, în cele din urmă, călătoria sufletului nostru nu este doar despre amintirea cine suntem, ci și despre devenirea a ceea ce suntem destinați să fim.
