Un nomad digital printre file de poveste

Interpiaf76
Interpiaf76 Veröffentlicht auf October 15, 2023

Dintotdeauna am avut aspirații, vise și dorințe ascunse pe care nu am îndrăznit să le îndeplinesc. Teama de eșec m-a ținut pe loc, chiar dacă știam că încrederea în propriile forțe este una dintre cheile succesului; undeva, în adâncul sufletului, o voce tăcută îmi șoptea: ,,îndrăznește, ai încredere în inima și intuiția ta, ai încredere în abilitățile tale!". Însă, nu doar frica de eșec mă ținea pe loc, ci și frica de un nou început. De ce? Pentru că noile începuturi sunt întotdeauna însoțite de emoții și incertitudini. Și este firesc! Dar, de multe ori, nu putem sau nu știm cum să le gestionăm. Odată ce conștientizăm normalitatea și beneficiile acestora, curajul și încrederea în noi devin tot mai mari. Iar acesta este primul pas spre succes. 

Cu aproape șase ani în urmă, viața mi-a scos în cale o oportunitate, iar aceasta a venit de la sute de kilometri. O seară ca oricare alta s-a transformat într-una surprinzătoare și minunată deopotrivă datorită unui telefon și a unei voci calde de la capătul firului. Câteva cuvinte m-au aruncat pe un teren minat, plin de provocări, dar atât de frumos! 

"Mirela, îți place să citești și reușești să transpui în cuvinte propriile emoții! Ai dori să scrii recenzii la cărțile citite, iar acestea să îți fie publicate pe blogul nostru, Delicatese literare?" 

Câteva cuvinte și o apreciere îmbrăcată în simplitate, dar și căldură! De atât a fost nevoie pentru a-mi bucura sufletul și, totodată, pentru a-mi scoate fricile la suprafață. Sunt în stare? Cum se face o recenzie? Voi face față provocărilor care vin de aici? Și multe alte întrebări! Din fericire, Tyna & Oli, surorile care au înființat blogul https://www.delicateseliterare.ro/, m-au încurajat și au avut încredere în mine chiar și atunci când eu nu aveam. Am început timid, cu multe reticențe care, însă, treptat, au dispărut. Cu fiecare recenzie mă simțeam tot mai încrezătoare și sigură pe mine. Am avut parte de multe momente frumoase, de lecturi palpitante și altele mai puțin pe placul meu; provocările m-au însoțit pas cu pas, dar am învățat să le depășesc. Au fost și multe lecții de viață, iar una dintre acestea a fost aceea că nu pot mulțumi pe toată lumea, de aici și existența criticilor.  

Prima recenzie? Pasiune periculoasă de Nora Roberts publicată pe 13 mai 2018. Îmi aduc aminte și acum câte emoții m-au încercat în timp ce citeam propria recenzie, cât de uimită și, totodată, fericită eram! Da, am început cu o carte de dragoste scrisă de https://www.delicateseliterare.ro/?s=nora+roberts, dar alegerea a fost una potrivită pentru acel moment. Cărțile de dragoste sunt ușor de citit, poveștile sunt clișeice, însă unii dintre noi, uneori, simțim nevoia acelui "au trăit fericiți până la adânci bătrânețe". Eu sunt una dintre aceste persoane! Nu este de mirare că preferata mea a fost, este și va fi Mândrie și prejudecată de Jane Austen.  

"Niciodată să nu spui niciodată" este motto-ul după care mă ghidez în viață. Și mi se confirmă zi de zi! Este valabil pentru noi toți. Oricând, viața ne oferă surprize, plăcute sau mai puțin plăcute, dar important este să fim deschiși la informații și la noi începuturi. Doar așa putem evolua. Fiecare pas pe care îl facem în direcția dorințelor noastre este un pas spre creștere și dezvoltare personală. Învațăm să ne bucurăm de fiecare experiență nouă și să vedem în fiecare obstacol o oportunitate de a învăța și de a ne îmbunătăți abilitățile.  

O nouă oportunitate pe care viața mi-a scos-o în cale este și aceea de a învăța să fiu un nomad digital liber și fericit. Este posibil? Da! Mai multe detalii însă despre începuturile mele ca nomad digital le veți afla într-un alt articol. Până atunci, vă invit să vă lăsați sufletul să zburde pe aripile visării alături de Tate și Matthew și povestea lor, seducătoare și plină de mister, din https://www.delicateseliterare.ro/pasiune-periculoasa-de-nora-roberts-editura-miron-recenzie/ .