„Un pas mic pentru lume. Un pas uriaș pentru mine.”

🎙️ Prima mea voce, după mult timp de tăcere

Ai avut vreodată senzația că ai uitat cum se face ceva ce cândva îți venea firesc? Cum ar fi să vorbești. În fața oamenilor. Cu încredere.

În urmă cu câteva săptămâni am fost invitată la o prezentare Snep, la Târgu Ocna. Fetele care mă cunoșteau au vrut să-mi facă o surpriză. Știau că sunt pasionată de uleiuri esențiale și că altădată eram un speaker bun. Așa că m-au scos în față, pe nepregătite, să vorbesc.

Dar surpriza nu a fost tocmai plăcută pentru mine.

Vocea mi-a tremurat. Mâna la fel. M-am simțit ca o începătoare. Ca și cum uitasem cine sunt.

La fel m-am simțit și înainte de primul meu live din acest nou început. Eram agitată, îmi era teamă că tehnologia nu va funcționa, că nu voi reuși să intru. Nu aveam control. Nu aveam liniște.

Am dat drumul cu 2 minute mai devreme, de teamă. A apărut primul „ochișor”... apoi alți câțiva... apoi unii plecau, alții veneau. Am fost atentă la fiecare. Poate prea atentă. De ce? Căutam validare. Căutam aprobare. Mi-am dat seama de asta abia mai târziu.

🎥 Ce a însemnat acest live pentru mine?

Am vorbit. Am dus totul la capăt. A durat aproximativ 30 de minute. M-am ascultat de 3 ori după aceea. Nu a fost rău. Dar nici acea voce sigură de altădată. Am bâjbâit, m-am bâlbâit uneori. Cuvintele se loveau între ele. Creierul parcă nu coopera.

Și totuși... am vorbit. După atâta tăcere.

A fost primul pas.

💡 Ce am înțeles?

Că a vorbi din nou în fața oamenilor este un act de curaj.

Că publicul nu e doar despre „vizualizări”, ci despre conexiune.

Că nu sunt acolo să fiu perfectă, ci sinceră.

Am înțeles și că am nevoie de suport scris, de structură, de ghidare. Și e ok. Așa funcționez acum. Sunt în reconstrucție. Nu mai am siguranța de altădată, dar am mai multă profunzime.

Și dacă mă întrebi acum ce definește primul meu live, aș spune:
„Un pas mic pentru lume. Un pas uriaș pentru mine.”

🌱 Ce urmează?

Să mai fac unul. Și încă unul. Să-mi regăsesc vocea, pas cu pas.
Și poate, printre toți „ochișorii” care apar și dispar, unul mă va vedea cu adevărat. Și va rămâne.